9 ianuarie 2015 (Bucureşti) Desfăşoară o întâlnire de lucru în cadrul Parlamentului României la Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale cu domnul prof. univ. dr. Sorin Câmpeanu, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. S-au discutat probleme ale învăţământului în limbile minorităţilor naţionale.
9 ianuarie 2015 (Bucureşti) Audiază discursul Preşedintelui României, Excelenţa Sa domnul Klaus Johannis, ţinut în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României.
11 ianuarie 2015 (Bucureşti) Participă alături de Excelenţa Sa, domnul Grigorios Vassilo Costandakis, ambasadorul Republicii Elene în România, domnul Nikolaos Karalekas, consulul aceleaşi Ambasade, înalţi funcţionari diplomatici, membri ai Filialei Elene Bucureşti, la sărbătoarea tăierii Vasilopitei organizată de Biserica Greacă din Bucureşti.
12 ianuarie 2015 (Bucureşti) În cadrul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor, participă la şedinţa plenară a Consiliului
Minorităţilor Naţionale care a avut loc la Palatul Parlamentului.
19 ianuarie 2015 (Bucureşti) Coordonează ansamblul de dansuri greceşti „Kymata” al C.E. Prahova, care a participat împreună cu Yannis Tricu la emisunea „Star
matinal” a canalului de televiziune „Antena Stars”.
21 ianuarie 2015 (Bucureşti) Participă în direct la emisiunea „Convieţuiri” difuzată de TVR 2 unde a prezentat importanţa tradiţiilor de Anul Nou la greci, precum şi manifestările organizate de U.ER. cu ocazia Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859.
24 ianuarie 2015 (Ploieşti) La invitaţia Primăriei Municipiului Ploieşti, participă la manifestările prilejuite de sărbătorirea celor 156 de ani de la Unirea Principatelor Române. Au fost depuse coroane la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din curtea Muzeului Judeţean de Arheologie.
24 ianuarie 2015 (Bucureşti) Participă în calitate de reprezentant al Camerei Deputaţilor la ceremonia depunerii de coroane de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei, în cinstea împlinirii celor 156 de ani de la Unirea Principatelor Române.
28 ianuarie 2015 (Bucureşti) Desfăşoară la Palatul Cotroceni, în calitate de vicelider al Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor, o întâlnire de lucru cu Excelenţa Sa, domnul Klaus Iohannis, preşedintele României.
1 februarie 2015 (Târgovişte) La invitaţia Comunităţii Elene Târgovişte este prezent la sărbătoarea tăierii Vasilopitei.
2 februarie 2015 (Bucureşti) Desfăşoară la Palatul Parlamentului o întâlnire de lucru cu domnul prof. univ. dr. Stelian Tănase, preşedintele general al TVR. S-au purtat discuţii referitoare la emisiunile TVR dedicate minorităţilor naţionale precum şi posibilităţile de îmbunătăţire ale acestora.
12 februarie 2015 (Bucureşti) Se întâlneşte la sediul Uniunii Elene din României cu doamna Rodica Precupeţu, şef serviciu Direcţia pentru Relaţii Interetnice (D.R.I.) şi doamna Elena Cruceru, consilier al aceleiaşi instituţii. Discuţiile s-au purtat în jurul unor posibile proiecte europene comune între D.R.I. şi U.E.R.
26 februarie 2015 (Bucureşti) Reprezintă Uniunea Elenă din România la „Tăierea Vasilopitei” organizată de Camera de Comerţ Eleno-Română în cadrul sălii de festivităţi a Hotelului Radisson Blu. Programul artistic a fost susţinut de ansamblul „Kymata” al Comunităţii Elene
Prahova.
3 martie 2015 (Bucureşti) La invitaţia Ambasadei Republicii Slovace în România și a Agenției Naționale pentru Romi participă la un eveniment intercultural organizat sub egida președinției slovace a Grupului de la Vișegrad, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Romi, Ambasada Poloniei, Ambasada Ungariei și Reprezentanța Comisiei Europene în România. Manifestarea a constat în deschiderea unei expoziții de meșteșuguri tradiționale rome din România, vernisajul expoziției de pictură a copiilor romi din Slovacia și proiecția filmului slovac ”Toți copiii mei”, inspirat din viaţa unei comunități de romi din Slovacia.
7 martie 2015 (Bucureşti) Organizează la sediul Uniunii
Elene din România, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Bizantină, simpozionul cu titlul „Statele france din Levant”. Au participat personalităţi ale vieţii culturale, politice, religioase din România, precum şi invitaţi din străinătate.
9 martie 2015 (Sibiu) Este invitat la evenimentele prilejuite de sărbătorirea celor 25 de ani de existenţă ai Forumului Democrat al Germanilor din România. La
aniversare au participat: E.S. domnul Klaus Iohannis, preşedintele României, Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, E.S. Hans Werner Lau, domnul Frank-Walter Steinmeier, ministrul german de Externe, personalităţi locale, membri ai organizaţiilor minorităţilor din România etc.
12 martie 2015 (Ploieşti) Se întâlneşte cu domnul prof. dr. ing. Pascu Mihai Coloja, rectorul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, pentru o serie de discuţii referitoare la un proiect european ce se va desfăşura pe baza unui parteneriat între Uniunea Elenă din România, Guvernul României – Direcţia pentru Relaţii Interetnice şi câteva universităţi europene.
21 martie 2015 (Bucureşti) Organizează alături de Ambasada Republicii Cipru în România concertul susţinut de baritonul Cyrus Pastalides şi corul cipriot „Vocea din Kyrenia”. Desfăşurat cu ocazia Zilei naţionale a elenismului, concertul a avut loc la Muzeul de Artă din Bucureşti.
24 martie 2015 (Bucureşti) Organizează la Cercul Militar Naţional dineul organizat în cinstea Zilei Naţionale a Greciei. Au participat Excelenţele Sale doamna Kaliopi Avraam,
ambasadoarea Republicii Cipru în România, domnul Grigorios Vassilocostandakis, ambasadorul Republicii Elene în România, înalţi funcţionari ai Ambasadei Elene, ai Camerei de Comerţ şi Industrie Eleno-Române, membri ai Uniunii Elene, alte personalităţi ale vieţii culturale şi politice româneşti etc.
25 martie 2015 (Bucureşti) Participă alături de Excelenţele Sale doamna Kaliopi Avraam, ambasadoarea Republicii Cipru în România, domnul Grigorios Vassilocostandakis, ambasadorul Republicii Elene în România, înalţi funcţionari diplomatici ai Ambasadei Elene şi membri ai Filialei Elene Bucureşti la Te-Deumul
oficiat de Biserica Greacă „Izvorul Tămăduirii” din Bucureşti pentru comemorarea eroilor căzuţi în timpul Revoluţiei de la 1821.
25 martie 2015 (Bucureşti) Se implică în organizarea
recepţiei oferite de Ambasada Republicii Elene la sediul acesteia cu prilejul Zilei Naţionale a Greciei. Un moment special din cadrul serii a fost oferit de către corul
„Dionysos” al Comunităţii Elene Braşov.
27-29 martie 2015 (Craiova) Organizează şi coordonează faza naţională a celei de-a XIV-a ediţii a Olimpiadei Naţionale de limba Neogreacă.