Dragoș Gabriel Zisopol

Uniunea Elenă din România
Contactați-mă

Activitatea deputatului Uniunii Elene din România din anul 2016

Octombrie-decembrie  2016

17 octombrie 2016 (Ploieşti) Se întâlneşte la sediul Primăriei din Ploieşti cu domnul primar Adrian Dobre, pentru a perfecta vizita în Prahova a unei delegaţii din Aspropyrgos, Grecia.

19 octombrie 2016 (Bucureşti) Promovează elenismul şi relaţiile culturale în cadrul emisiunii „Convieţuiri” transmisă în direct pe canalul naţional TVR1. S-au prezentat imagini şi interviuri de la festivalul Elenismului ce s-a desfăşurat anul acesta la teatrul „Dora Stratou” din Atena. Domnul ministru Amet Aledin, prezent în studio, la invitaţia domnului deputat Dragoş Gabriel Zisopol, şi-a exprimat impresiile pe care le-a trăit la Atena, alături de cei peste 400 de dansatori ai Uniunii Elene din România şi de reprezentanţi ai comunităţilor românilor care trăiesc în Grecia. Cu această ocazie, s-au promovat şi activităţile culturale ale Uniunii Elene din România ce se vor desfăşura până la finele acestui an.

21 octombrie 2016 (Bucureşti) Este prezent la deschiderea oficială a „Cupei Diversităţii”, proiect adresat minorităţilor naţionale din România, iniţiat şi finanţat de Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Federaţia Română de Fotbal.

25 octombrie – 1 noiembrie (Platamonas, Grecia) Coordonează cea de-a VII-a ediţie a proiectului „Pelerinaj în Familia U.E.R.” la care au luat parte 80 de persoane, membri vârstnici ai Uniunii Elene din România, câte 4 de la fiecare din cele 20 de comunităţi elene teritoriale.

27 octombrie 2016 (Bucureşti) Participă activ la organizarea manifestării de lansare şi prezentare a cărţii cu titlul „Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, 1990-2016”. Evenimentul s-a desfăşurat în Palatul Parlamentului şi s-a bucurat de prezenţa E.S. domnul Klaus Verner Iohannis, preşedintele României, domnul Vasile Dâncu, vicepremierul României, domnul Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Amet Aledin, secretar de stat în cadrul Departamentul pentru Relaţii Interetnice, doamna Irina Cajal, subsecretar de stat în Ministerul Culturii, de toţi deputaţii minorităţilor naţionale din România, ambasadori, consuli etc. Editura UER Press este cea care a contribuit esenţial la realizarea volumului.

27 octombrie 2016 (Bucureşti) Organizează şi coordonează conferinţa dedicată „Marelui NU”, avându-i ca invitaţi de onoare pe domnul acad. Constantin Bălăceanu Stolnici şi domnul prof. Cosmin Dumitrescu. Cu acest prilej, la sediul UER din Bucureşti s-a organizat expoziţia de fotografie „Marele Nu în imagini” şi vernisajul expoziţiei de pictură „Nora şi Nada Stângu” al cărui curator a fost doamna dr. istoric Dana Antoaneta Bălănescu. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa doamnei Sofia Kandara, consulul Ambasadei Republicii Elene în România, a domnului prof. univ. Tudor Dinu, a doamnei director Elena Lazăr etc.

28 octombrie 2016 (Ploieşti) Participă la ceremonia de decernare a diplomelor şi trofeelor Topului Firmelor Prahovene unde a citit mesajul preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul deputat Florin Iordache.

28 octombrie 2016 (Bucureşti) Participă la slujba de pomenire a eroilor greci căzuţi în luptele din anii 1940-1941, care s-a desfăşurat la Biserica greacă din Bucureşti şi la depunerea de coroane de flori la monumentul aflat în curtea bisericii.

31 octombrie 2016 (Bucureşti) În calitate de co-organizator susţine o alocuţiune în cadrul manifestării ocazionate de lansarea şi prezentarea cărţii „Rigas Velestinlis în Ţările Române”. Momentul a marcat aniversarea a 25 de ani de activitate a Editurii Omonia şi s-a desfăşurat la Biblioteca Naţională a României, sub egida Ambasadei Republicii Elene în România.

02 noiembrie 2016 (Bucureşti) Organizează împreună cu Ambasada Republicii Elene în România, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Aegean Airline şi Organizaţia Naţională de Turism a Greciei – Biroul România la noul terminal Plecări din cadrul Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti, manifestarea AIRPORT GREEK FEST. Din partea Uniunii Elene din România au evoluat ansamblul de dansuri greceşti „Asteria” şi „Kymata” şi „GREEK 4 U” Band. Cu acest prilej au fost promovate obiceiurile şi tradiţiile greceşti, principalele destinaţii turistice din Grecia, preparatele culinare elene etc. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa E.S. domnul Vassilis Papadopoulos, ambasadorul Republicii Elene în România, E.S. domnul Dimitris Hatziargyrou, ambasadorul Republicii Cipru în România şi a multor alte oficialităţi din România şi Grecia. Cu acest prilej, preşedintele şi deputatul Uniunii Elene din România a susţinut o alocuţiune.

03-05 noiembrie 2016 (Bucureşti) Este reprezentat de conducerea Comunităţii Elene Iaşi şi de d-ra prof. Iulia Costea la Simpozionul Internaţional „Cultura tradițională grecească în context european: legături cu spațiul românesc și cel slav. Axa culturală Athos‐Atena‐Sofia‐București‐Iași‐Kiev‐Moscova”. Uniunea Elenă din România s-a aflat printre organizatorii manifestării.

16 noiembrie 2016 (Ploieşti) La Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti, primeşte delegaţia elenă din oraşul Aspropyrgos din Grecia. În calitate de preşedinte al Uniunii Elene din România, coordonează discuţiile dintre reprezentanţii Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti şi ai Primăriei Municipiului Ploieşti şi ai Primăriei Municipiului Aspropyrgos din Grecia.

17 noiembrie 2016 (Bucureşti) În Parlamentul României, în calitate de secretar al Camerei Deputaţilor, organizează şi conduce întâlnirea de lucru a delegaţiei Municipiului Aspropyrgos din Grecia alcătuită din domnul Nikolaos Meletiou, Primarul Aspropyrgos și Membru al Consiliului de Conducere al Uniunii Centrale a Primăriilor din Grecia, domnul Athanasios Houpis, Secretarul General al Primăriei, domnul Meletios Bouradas, Președintele Centrului Cultural al Primăriei, consilier al Primăriei, și doamna Mariana Condourarou, preşedinta Asociaţiei Româno-Elenă de Prietenie şi Dezvoltare “Sfinţii Constantin şi Elena” din Aspropirgos cu doamna director Alina Istrătescu, din partea direcţiei Primăriei Ploieşti şi E.S. domnul Vassilis Papadopoulos, ambasadorul Republicii Elene în România.

17 noiembrie 2016 (Bucureşti, Ploieşti) Primeşte vizita delegaţiei elene din Aspropyrgos la sediul Uniunii Elene din România din Bucureşti. În seara aceleaşi zile participă împreună cu membrii delegaţiei din Grecia la un concert organizat în onoarea invitaţilor de Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti.

23 noiembrie 2016 (Bucureşti) Participă alături de domnul Amet Aledin, Secretar de Stat în cadrul Departamentul pentru Relaţii Interetnice, la deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediţii a Festivalului „Ploieşti Jazz Festival”. Ca urmare a demersurilor efectuate de Uniunea Elenă din România, la festival a participat şi artistul francez de origine elenă, Stèphane Tsapis.

24 noiembrie 2016 (Bucureşti) Se întâlneşte la sediul din Bucureşti al Uniunii Elene din România cu echipa de arhitecţi pentru a stabili ultimele amănunte referitoare la configuraţia arhitecturală a Institutului Cultural Elen din România.

26 noiembrie 2016 (Bucureşti) Organizează alături de Asociaţia Culturală Bizantină cea de-a şaptea ediţie a Simpozionului „Studii Bizantine” care în acest an a purtat titlul „Ortodoxia şi ereziile în spaţiul bizantin”. Cu acest prilej, la sediul Uniunii Elene din România, a avut loc lansarea versiunii în limba greacă a volumului „Studii Bizantine şi Postbizantine”, volum realizat de editura UER Press.

29 noiembrie 2016 (București) Desfăşoară la sediul Uniunii Elene din România o întâlnire cu reprezentanţii companiei aeriene greceşti „ASTRA” care va opera din data de 23 decembrie 2016 zboruri directe între București și Salonic. Informaţiile se vor populariza în cadrul şedinţei de Consiliu a Uniunii Elene din România, ce se va desfăşura în luna decembrie a acestui an.

01 decembrie 2016 (Bucureşti) Cu ocazia Zilei Naţionale a României, participă la ceremonia depunerii de coroane la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol.

01 decembrie 2016 (Ploieşti) Cu ocazia Zilei Naţionale a României, participă alături de membri ai Comunităţii Elene Prahova la ceremonia depunerii de coroane la statuia voievodului Mihai Viteazul din Ploieşti.

01 decembrie 2016 (Bucureşti) Este prezent la recepţia organizată de E.S., domnul Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale a României.

04 decembrie 2016 (Bucureşti) Organizează serbarea de Crăciun a Filialei Elene Bucureşti, desfăşurată la teatrul „Ţăndărică” din Capitală.

05 decembrie 2016 (Bucureşti) La sediul Uniunii Elene din România se întâlneşte cu doamna prof. Katerina Preda, preşedintele Comunităţii românilor din Komotini, Grecia.

08 decembrie 2016 (Ploieşti) Este prezent alături de membri ai ansamblului de dansuri “Kymata” al Comunităţii Elene Prahova la Grupul Şcolar Administrativ şi de Servicii “Victor Slăvescu” din Ploieşti. În sala de sport a acestei instituţii şcolare, reprezentanţii ansamblului au prezentat dansurile tradiţionale greceşti.

În calitate de vicelider al Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, participă la consultările pentru formarea noului guvern al României.

14 decembrie 2016 (Bucureşti) În calitate de vicelider al Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, participă la consultaţiile cu E.S. domnul Klaus Werner Iohannis, preşedintele României.

15 decembrie 2016 (Bucureşti) Desfăşoară o întâlnire de lucru la sediul Uniunii Elene din România cu liderul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, domnul deputat Varujan Pambuccian, domnul deputat Andi Grosaru şi domnul Amet Aledin, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.

16 decembrie 2016 (Bucureşti) Coordonează participarea artistică a reprezentanţilor Uniunii Elene din România la „Târgul de Crăciun” organizat de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti.

18 decembrie 2016 (Ploieşti) Organizează şi coordonează Serbarea Pomului de Crăciun a Comunităţii Elene Prahova desfăşurată în colaborare cu Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti.

19 decembrie 2016 (Bucureşti) Participă la momentul festiv de înmânare a mandatului de deputat al Uniunii Elene din România pentru perioada 2016-2020. Evenimentul a avut loc la sediul Biroului Electoral Central din Bucureşti.

20 decembrie 2016 (Bucureşti) În Camera Deputaţilor, este reales cu unanimitate de voturi vicelider al Grupului Parlamentar al Minorităţilor.

21 decembrie 2016 (Bucureşti) În Camera Deputaţilor, depune Jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor, în calitate de deputat al Uniunii Elene din România, ales pentru mandatul 2016-2020.

22 decembrie 2016 (Bucureşti) Coordonează participarea ansamblul de dansuri greceşti „Asteria” al Filialei Elene București la proiectul cu titlul „Minorităţile Naţionale, între trecut, prezent şi viitor”, proiect finanţat de Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice.

22 decembrie 2016 (Bucureşti) În calitate de vicelider al Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale participă la consultările cu preşedintele României, E.S. domnul Klaus Werner Iohannis. S-au purtat discuţii referitoare la desemnarea viitorului premier al României.